Eu n-am avut vreodată

Eu n-am avut vreodată s-aduc vreun dar, Isuse,

pentru iubirea care mi-ai pus-o căpătâi,

doar dragostea curată și dorurile duse

și-nveșmântate-n soare mi-au fost la fel ca-ntâi.

Iubirea, o, numai iubirea, lumină din inima mea,

să-Ți cânte în graiuri nespuse, o, Doamne Isuse, aș vrea!

Și n-am iubit Isuse cuvinte de-nchinare,

nici rugă de mărire cum aș dori să pot,

căci graiuri nemaispuse în veac n-ar fi în stare

s-arate ce sfințire e-n harul Slavei tot.

Nici n-o să am cuvinte topite în iubire,

nici dragoste aprinsă cât aș dori s-adun.

De-aș vrea să-Ți spun prea multe, Ți-aș scade din mărire,

căci slova e prea strâmtă, oricum aș vrea s-o spun.

Dar o să am odată o harfă fără seamăn,

ce-Ți va cânta-mpreună cu zeci de mii de sfinți,

când veșnicia toată va fi cu mine geamăn,

ca-n cea mai dulce strună - cântările fierbinți.

Home