Fecioara inteleapta

Fecioară înțeleaptă cu candela aprinsă,

Ce trează-aștepți întruna pe Mirele iubit,

Coboară înserarea pe fața zilei stinse,

și Mirele, fecioară, nici astăzi n-a venit.

Pe-albastrul cer senină puzderie de stele,

Strălucitori luceferi răsar în lung și-n lat,

Dar nici în seara asta, o, nu este printre ele,

LUCEAFăRUL, fecioară, ce-atât L-ai așteptat…

Se-ntinde ca o mreajă a somnului ispită,

Lumina să ți-o stingă, vegherea să ți-o ia,

Cu suflet alb și candid, rămâi nebiruită,

Căci sfânta priveghere curând se va găta.

Cu candela credinței…, aprinsă…, o fecioară,

în râu de lacrimi ochii tu spalăți-i de somn,

și-n haina curăției așteaptă-n prag afară,

Dorita arătare a scumpului tău Domn.

Nu-i nici o luminiță în sat la nici o casă,

Că nicăieri nu-i parcă un singur suflet treaz.

Tu singură, fecioară, a cerului Mireasă…

Veghezi prin multe chinuri, și lacrimi și necaz.

Veghează, mai veghează, mai suferă o clipă,

în candela sleită mai toarnă untdelemn;

Vor trece toate astea, vor trece așa de-n pripă

Cum n-ar fi fost vreodată, când El va face-un semn.

Dorm toți… o nu-i nimica; tu rabdă și veghează…

Plângi mult? E grea vegherea? știu suflet scump cât plângi;

Dar iată, răsăritul încet se luminează,

și-obrazul plin de lacrimi în slavă ți-l răsfrângi.

Răsare fața dulce a Mirelui ce vine,

și noru-I într-o clipă pe veci te-o mângăia,

și ce cununi mărețe de sori și slavă pline,

ți-o-mbracă acum, El, fața, cea plâns și-a privegheat.

Home