Gara vieții

Sunt în Gara Vieții și aștept cam de mult
Au trecut ani peste mine și-am pierdut vreo două trenuri
Anotimpuri nu se mai perindă de mult timp pe aici
Nu știu dacă am îmbătrânit, dar nici nu-mi pasă.
Aștept, aștept să vină Cineva și să-mi spună
Ce tren să iau, ce bilet să-mi cumpăr…
Aștept, aștept, poate-or veni vara, toamna și iarna
Ca să știu dacă mai sunt sau nu în viață.

Tatăl meu, știu că privești de sus
Chiar nu ai nimic de spus?
Dă-mi te rog un semn că mă mai iubești
Chiar dacă greșesc…
Mai trimite-mi un tren și pentru mine.

Încep să nu mai am răbdare, răceala m-a cuprins
Mi-e dor de viață și de soare, mi-e dor de infinit…
Trenuri nu mai opresc, oare ce trebuie să fac?
Mi-e teamă că voi rămâne singur pentru totdeauna.
Aștept, aștept, iată Cineva se ivește
Îl recunosc, are o privire atât de blândă!
Mă strânge la piept și-apoi mă ia de mâna
Nu-mi mai este frig și nici teamă.

Tatăl meu, știu că El e trimis de sus
Mi-a spus că se numește ISUS!
Mi-a arătat drumul spre Tine
N-a mai trebuit să aștept
M-a făcut atât de fericit.

Tatăl meu, știu că El e trimis de sus
Mi-a spus că se numește ISUS!
M-am dus cu El într-un Loc
Atât de liniștit și de frumos
M-a învățat să fiu fericit!

Home