În ținutul Galileea

În ținutul Galileea,
O femeie locuia
Mai demult în țara ceea
Și Maria se numea.
O fecioară sfântă, preacurată,
Un exemplu-ntre iudei,
O fecioară binecuvântată
Și aleasă-ntre femei.

Într-o zi, din slăvi divine,
Un înger a coborât
Înainte-i să se-nchine
Și în taină i-a vorbit:
,, Ție, fiică, ție plecăciune'',
Îngerul atunci i-a spus,
,, Duhul Sfânt din cer să te-ncunune,
Tu-L vei naște pe Isus. ''

,, Nu te teme, o, Maria,
Iată, tu-L vei zămisli
Chiar pe Regele Mesia,
Cel Preaînalt te va umbri. ''
,, Iată-mă'', a zis atunci Maria,
,, Iată, Doamne, roaba Ta,
Facă-mi-se după cum Ți-e voia,
A Ta fie gloria. ''

Home