În vale-aceasta de suspine
În vale-aceasta de suspine,
Isuse, eu Te chem cu dor;
Când valuri mari izbesc în mine,
Isuse, vino-n ajutor!
Isuse scump, în a mea barcă,
Tu să rămâi necontenit
Și-apoi, la cârma vieții mele,
Să fii mereu, pân' la sfârșit!
Când gata sunt să cad pe cale,
Să fii cu mine tot mereu!
Te rog, Isuse, dă-mi putere
Și mă ridică Domnul meu!
Când încolțește iarăși firea,
Cu roade-amare pe pământ,
O, vino Tu, s-o faci să moară,
Prin roada Duhului cel Sfânt.
Dac-am rămas în neveghere
Și-am adormit în somnul greu,
Tu să mai treci pe lângă mine
Și să mă scoli, o, Domnul meu.
Ai spus, în sulul Cărtii Sfinte,
Că trestia frântă Tu n-o rupi,
Iar candela ce e sleită
O curățești și nu o stingi.
Home