Începuturi

Isuse sfânt și dulce, Părinte-al îndurării,
Iubire-ntruchipată în sângele salvării;
Cel ce-ai avut din veacuri în toate biruință,
Prin marea Ta iubire ne-ai copleșit ființa.

Tu ne-ai trezit dorința după comori divine
Și teamă pentru ziua dreptății care vine.
În față Ta, Isuse, văzut-am cu sfială
Căci din această lume plecăm cu mâna goală.

Cu inimile frânte, zdrobite-n umilință,
Dar pline de iubire, speranță și credință,
Pe calea cea îngustă, spre-ndepărtata zare,
Ne îndreptăm noi pașii, urmând a Ta chemare.

Simțim astăzi în inimi fiori de fericire,
Căci am scăpat de teamă și de nedumerire.
Ne ești așa de-aproape, simțim a Ta căldură,
Ne copleșește, Doamne, umila Ta făptură…

Imaginea cea cruntă, la stâlpul biciuirii,
Urcând cu crucea-n spate, pe dealul răstignirii,
Încoronat ca Rege, cu spini însă-n coroană,
Tu, cel ce-n lumea noastră ai fost fără prihană.

Am înțeles, Isuse, căci toată umilința,
Calvarul, crucea, spinii și toată suferința,
Ocara și scuipatul pe fața Ta senină,
Au fost în locul nostru, pentru a noastră vină.

De-aceea nu există în lume vreo-ncercare
Să ne despartă, Doamne, de dragostea Ta mare.
Noi vrem să-ți urmăm Ție, slujind fără cârtire;
Pecetluiește, Doamne, a noastră hotărâre.

Începem o zi nouă, o nouă dimineață,
În legământ cu Tine, pentru o nouă viață,
Știind că Tu dai pacea, iertarea, mângâierea,
Și-n începuturi slabe, Tu îți arăți puterea.

Home





Next song