Într-o lume de păcat

Într-o lume de păcat și de atâtea duhuri rele
Unde totu-i frământat de filosofii rebele
Glasul Tău sfânt tot mai greu se aude din depărtare
Vocea Ta de Dumnezeu unde-i oare

Alungă Tu norii grei Doamne Tată din tot cerul
Caci atati idoli si zei strica astazi adevarul
Si prin Duhul Tau curat mustra Tu infernul negru
Glasul Tau adevarat sa se auda si-n sinedriu

După atâția mii de ani de când ne-am pierdut menirea
Creștinismul pentru bani și-a vândut călăuzirea
Și-am rămas astfel în larg fără far și fără cârmă
Agățați de un vechi catârg am ajuns cei mai din urmă

Numai haru-Ți necuprins a păstrat în noi credința
Creștinismul pare învins dar la Tine-i biruința
Din tăciunii stinși și jar ai aprins focul trezirii
Noi neamurile pe altar cerem azi Duhul sfințirii

Și-n timpul ce-l mai avem până când va fi răpirea
Vrem Doamne ca în Eden să avem călăuzirea
Greci, evrei, români țigani, noi neamuri altoi ai viței
Vrem ca peste ani și ani să fim floarea porumbiței.

Home