Iubitule, scriu să-nțelegi, mărturisindu-mi gândul
Iubitule, scriu să-nțelegi, mărturisindu-mi gândul,
c-a lui povară zile-ntregi m-apasă greu, de-a rândul.
Săgețile vrăjmașe dor, adânc se-nfig în viață,
și focul lor ucigător mă arde și mă-ngheață.
Dar cel mai veninos venin ce inima-mi străbate,
nu vine de Ia cel străin, ci din săgeți de frate.
Cu arcul lui țintește drept a vieții rădăcină,
a inimi-mi bătaie-n piept, și-a ochilor lumină.
Căci taina sufletului, el mi-o știe și mă doare,
când văd că vrea în chip mișel viața să-mi doboare!
Unitu-s-a cu cel vrăjmaș, durerea să-mi mărească,
cu glas hain, cu ochi trufaș, mai crud să mă lovească!
Cuvântul mi-i prea slab să pot cuprinde-n el simțirea,
ce-mi scurmă sufletul meu tot și-ntunecă privirea.
O, Doamne, Doamne Tu mă știi, știi tot ce mă frământă,
știi starea inimii pustii… - Vreau pacea Ta preasfântă!
Iubirea Ta vreau a primi, în inima mea toată,
că-adânc doresc să pot iubi, pe cel ce mă săgeată!
Vreau inima-mi să i-o descui să simtă-a ei văpaie,
ce arde-n slujba Domnului, cu fiece bătaie!
Că nu ascunde gând străin, nu are altă țintă,
decât, Isus, s-arate plin, Ființa Ta Preasfântă.
Și liberat de-acest pământ, legat doar de iubire,
mereu, mereu spre Cer m-avânt cu-ntreaga mea simțire!
Iubitule, iubitul meu, mă doare-a ta rănire,
dar oricât m-ar durea de greu, nu vreau o despărțire.
Și planuri și păreri și legi, și orice ne-ar desparte,
să le-aruncăm pe toate-ntregi, în fundul mării moarte.
În Domnul - numa-n El uniți, și-n dragostea Lui mare,
iubite-așa să fim găsiți, în sfânta Lui Lucrare!
Home