La miezul nopții

La miezul nopții va veni Isus cu pas domol.
Și vai de cel ce-l va găsi pierdut cu suflet gol!
/: O lumea asta de nevoi cum a orbit acum,
Crezând că ziua de apoi, a-ntârziat pe drum. :/

Fiecare-n lucrul lui, să-și pună-al vieții gând
Ca să-I arate Domnului, când va veni curând
/: Din somn treziți-vă, sculați, căci vă pândesc dureri,
Și unul pe-altul vă-ndemnați la sfinte privegheri. :/

Deci suflete, fii gata, treaz, o clipă nu dormi
Că trece Mirele chiar azi și daru-ți vei primi.
/: Venirea Lui s-apropiat, să treacă judecând!
O, suflet! Ține-te curat, căci poți cădea oricând. :/

Home





Next song