Mă lupt să trăiesc
Mă lupt să trăiesc adevărul,
Pe calea sfântă tot mai mult, mai mult,
Și tot mai limpede mi-e starea
Cu cât mai mult în ea pătrund,
/: Cuvântul Sfânt îmi dă credința
Și-mi urcă sufletul în sus.
Cu orice pas spre cer mă duce
Tot mai aproape de Isus :/
În drumul meu suspin adesea
Și-n gândul meu mă-ntreb mereu, mereu,
O, Doamne când va fi sfârșitul,
Când am să-l văd pe Dumnezeu,
/: Sunt săturat de tot ce lumea
Aicea jos mi-a oferit.
Vreau mai degrabă sus la Tine
În cerul sfânt să fiu răpit :/
Nu mă lăsa nicicând vreodată
Să murmur înaintea Ta, deloc
Și mă sfințește pe a Ta cale
Să văd împărăția Ta.
/: Eu simt că focul încercării
Să mă doboare mult ar vrea
Dar tu ești Domnul îndurării
Și nu mă lași când lupta-i grea :/
Home