Mă-ntorc acasă

O, lume-nșelătoare
Ce mult m-ai amăgit!
Mi-ai luat ani buni din viață
Dar azi m-am hotărât!

Mă-ntorc, mă-ntorc acasă din drumul rătăcit
Departe de-al meu Tată, prin lume-am pribegit
Aud chemarea dulce și vreau să vin și eu
Din rob să fiu de-a pururi un fiu de Dumnezeu.

Îmi este-așa rușine
De Tatăl meu cel drag
Ce-a stat cu ochii-n lacrimi
Și-a așteptat în prag.

Mă-ntorc cum sunt la Tine
Cu sufletu-ntristat
Și vreau să știu Părinte
Atât, că m-ai iertat.

Home