Mai adă, Doamne, acele vremuri din trecut

Mai adă, Doamne, acele vremuri din trecut

Acele vremi de pocăință,

Când în al dragostei sfânt jar,

Zideam altar după altar

Iar Duhul Sfânt ne aduna,

Când la sclipitul stelelor

Ne întâlneam cu atâta dor

O, dulce-i vremea stăruinței.

Mai adă, Doamne, și azi oameni ca-n trecut

Mai adă, harul de-altă dată,

Mai adă, Doamne, aceia frați

În umblet și-n suflet curați,

Cu constiința nepătată,

Ce zi și noapte se rugau

Și chiar la moarte se duceau

Pentru credința adevărată.

Mai adă, Doamne, același dor de casa Ta,

Mai adă aceeași sete sfântă.

Când înaintea zorilor

L-al casei Tale sfânt pridvor

Ne întâlneam Isuse, dragă,

Împinși de-același sfânt fior

Ne adunam l-al Tău izvor

Și ne zideam casa pe stâncă.

Mai adă, Doamne, și azi semne și minuni

Ce le făceai Tu altă dată,

Căci de vei zice un Cuvânt

Bolnavii vor sări cântând,

Și-Ți vor aduce osanale

Și-oricât ar fi boala de grea,

La glasul Tău s-or vindeca,

Mai vino iar, Isuse-n vale.

Home