Mai mult ca-n zilele de ieri

Mai mult ca-n zilele de ieri
Azi semnele ne spun că Isus vine,
Dar mulți am renunțat să fim străjeri
Stăm locului și nu privim la Tine.

Noi vrem să mergem Doamne, înainte
Cu Duhul Tău cel sfânt turnat în noi
El ne dă mângâiere și cuvinte
Și mijlocește-n taină pentru noi.

O mână omenească de-ar veni,
Să ne ridice, Doamne, din cădere,
Tot n-am putea, o, Doamne birui
De n-avem Duhul să ne dea putere.

Vrem trupurile noastre de acum
Să fie temple sfinte pentru Tine
Și să-mplinim Cuvântul ce ni-L spui
Căci vrem să fim mereu, mereu cu Tine.

Home





Next song