Măriți pe Domnul
Măriți pe Domnul căci El peste toate veghează,
El vi-e Părinte și El pasul vi-l înțelege;
Vă adunați, cu tot ce-aveți vă-nchinați,
Lui Dumnezeu laudă să-I dați!
Măriți pe Domnul, pe Cel care totul conduce,
Că pe aripi de vultur El v-a dus și vă duce;
El v-a ținut pentru c-așa I-a plăcut;
Spre voi El mila-și arată!
Măriți pe Domnul, măriți a Sa dragoste mare
De care nimeni a ne despărți nu e-n stare;
Căci Dumnezeu a dat chiar pe Fiul Său
Și-n El ne dă tot ce are!
Măriți pe Domnul cu inimi și glasuri curate,
Cât ne-a iubit El, vom putea pricepe vreodată?
Tată, dorim și-acum și-n veci să mărim
Iubirea Ta minunată!
Home