Ne stingem Doamne, așteptând sosirea zilei Tale

Ne stingem Doamne, așteptând venirea zilei Tale.

E lungă așteptarea când ne lași parcă-n uitare.

E grea vegherea fără har, ca lupta fără arme.

Când vezi în jur atâția iar, cuprinși de somn și moarte.

Când vezi fecioarele ațipind în noaptea întunecoasă

Când vraja somnului cuprind străjerii Tăi din casă.

Când solii Tăi au amuțit vestindu-te pe Tine,

E grea vegherea la sfârșit când ajutor nu-ți vine.

Nădejdea ni s-a destrămat de multe ori în luptă.

Căci ancora ce Tu ne-ai dat de furtună e ruptă.

Vâslim din greu, ne zbuciumăm pe furtunoasa mare.

Dorim acasă s-ancorăm în portul slavei Tale.

Dar până atunci Isus, iubit îmbracă-ne-n putere.

Căci valul parcă-i mai cumplit poverile-s mai grele.

Căci stâncile ascunse sunt, mai multe c-altă dată

Care lovesc în tot ce-I sfânt, din cale să ne-abată.

Păzește-ne de-aceste stânci, de ceasul lepădării

Ca să nu fim pe veci atunci pierduți în largul mării

Și plini de Duhul Tău cel Sfânt cu haina nepătată

Mai treji în veghe așteptând să te-ntâlnim odată.

Home