Nu va fi belsug de-a pururi
Nu va fi belșug de-a pururi
Nici tot mesele-ncărcate
/: Vor veni și ani de lipsuri
Și de căi întunecate. :/
/: Ce-ai face-n suferință
De astăzi nu-ți aduni
Răbdare prin credință
Și har prin rugăciuni. :/
Nu vor fi mereu părinții
Să muncească și să strângă
/: Vine-o zi ca-n casa goală
Singuri ochii tăi să plângă. :/
Nu va fi tot libertate
Tot senin și sărbătoare
/: Vor veni și zile aspre
Cu furtuni și cu-ncercare. :/
Nu vor fi mereu tot alții
Ca să-ți poarte grija-n toate
/: În curând vei geme singur
Sub întrega-ți greutate. :/
Nu vei fi tot împreună
Cu mulțimi și cu cântare
/: Vin și despărțiri pe lume
Sunt și pribegii amare. :/
Nu vei fi mereu tot tânăr
Nici tot sănătos și bine
/: Ce vei face-atuncia dacă
N-ai pe Dumnezeu cu tine. :/
Home