O corabie plutește.
O corabie plutește
Lin pe lacul argintiu;
Nici un nor nu se zărește
Sus pe cerul azuriu.
Însă, iată că, deodată,
Cerul prinde-a se-nnegri
/: Și furtuna-nfuriată
Și începe a mugi. :/
În corabia cea mică,
Valuri mari acum izbesc;
Călătorii prinși de frică
Tot mai mult se îngrozesc.
Printre cei ce-ncolo-ncoace
Se frământă ne'ncetat,
/: Doarme Unul plin de pace:
De puterea-I au uitat :/
Spre Acela ei se-ndreaptă:
"Cum! Nu-Ți pasă că pierim?"
Iar Isus Se și deșteaptă:
"Fără gură!" - L-auzim.
Și furtuna se oprește:
Ce tăcere s-a făcut!
/: Cu blândețe-i dojenește
Că-n El nu s-au încrezut. :/
Cât de-adesea, plini de teamă,
Și noi mult ne zbuciumăm,
Căci puterea-I fără seamăn,
Lesne, lesne o uităm!
De El, Domnul și Păstorul,
Necurmat să ne-amintim,
/: El ne este ajutorul,
Nu ne lasă să pierim! :/
Home