O inimă haină

O inimă haină, numai tu ești de vină
Că-n lumea aceasta este atâta rău
O inimă haină numai tu ești de vină
Fiindcă te-ai îndepărtat de Dumnezeu
Trăiești însă ești moartă, o inimă deșartă
Căci nu trăiști decât pentru trupul tău
Trăiești dar nu ești vie și numai Domnul știe
Ce este acuma în sufletul tău

Și te falești acum cu toate cele,
Ești mândră tare că ai un nume al tău
Dar nu mai poți să zbori azi printre stele,
Căci nu mai ai Duhul lui Dumnezeu

O inimă nebună, chiar dacă ai fost pe lună
Departe ești acum de harul Său
La mine am lumină, de El o să te țină
Mândria ta și tot păcatul tău.
Dă totul la o parte, căci El la ușă-ți bate
Te chiamă Domnul creatorul tău
El mâna îți întinde și-n brațe te cuprinde
Doar El te scapă de tot ce este rău.

Și Duhul Lui din tine care-i mort
Va reînvia cu trupul tău cu tot
Și-atunci din nou spre stele vei zbura
Mereu, mereu mai sus spre patria Sa.

Nu te uita în urmă la cei ce o să cadă
Cu sutele de mii în jurul tău
Tu mergi tot înainte, cu credință-ți fierbinte,
Fiindca El la dat atunci pe Fiul Său.
Să porți a Lui lumină, în tine o inimă
Și întunericul vei birui
Când răul o să vină, să-ți fure a Lui lumină
Prin Duhul Sfânt Tu te vei împotrivi

El dragoste-i, lumină și adevăr
Și cei ce se încred în El nu mor,
Încredete în El inima mea
Și te vei înălța spre patria ta.

Acolo unde lacrimi numai sunt,
Și nici durere ca pe acest pământ
Acolo în veci de veci tu vei cânta
Osana Domnului Aleluia.

Home