Pavel pe la Timotei
Pavel pe la Timotei,
În Scriptură ne vorbește,
Omenirea cum va fi
Când al ei sfârșit sosește.
/: În al veaculului sfârșit,
Atunci vor fi vremuri grele,
Oamenii se vor urî,
Vor trăi în patimi rele. :/
Iubitori vor fi de bani
Dorind să se îmbogățească.
Vor fi nemulțumitori,
Fără dragoste firească.
/: Neînfricați, neîmblânziți,
Trăind în păcate multe.
Copiii, de-ai lor părinți,
N-or mai vrea ca să-i asculte. :/
Iar în Fapte, prin Cuvânt,
Pavel iarăși le vorbește
Către frații din Efes
La priveghi îi sfătuiește.
/: Căci după plecarea lui
Așa va fi în timpul din urmă,
Vor veni lupi răpitori
Și prăpăd vor face în urmă. :/
Hulitori vor fi între voi
Cu învățături deșarte
Și de Calea lui Isus
Vor căuta să vă despartă.
/: Dar a celor ce-or ținea
Sus a Duhului făclie,
Lângă Domnul vor cânta
În cereasca Împărăție. :/
Tu, Biserică iubită,
Stai într-una în veghere,
Strigă către Cel ce-i Sfânt
Să te îmbrace cu putere.
/: Ca să poți pân' la sfârșit,
Porumbița Lui aleasă,
Sa rămâi în veci de veci
Scumpă, a lui Isus mireasă. :/
Home