Pe vremuri, sta Iosua în criză de timp

Pe vremuri, sta Iosua în criză de timp

Erau mulți dușmani pe pământ,

Căci soarele apune și ei sunt pe câmp,

Și noaptea venea pe pământ.

Atunci, ridică Iosua mâna spre cer,

Cu glas ca de tunet strigând:

„Opriți-vă, astre, mai dați-mi răgaz,

Să îi văd pe dușmani la pământ! ”

/: Oprește-te, soare, deasupra pământului!

Oprește-te, lună, și tu!

Lungească-se ziua aceasta a harului,

Și nimeni să nu zică: „Nu! ” :/

Istoria aceasta de mult retrăim,

E soarele aproape în asfințit…

Dușmanul e încă în picioare – o știm –

Deși are capul zdrobit.

Din ghearele-i crude, pe cei disperați

Căutăm să îi smulgem acum.

Oprește, Părinte ceresc, Te rugăm –

Oprește al soarelui drum!

De este vreun Iosua în mileniul trei,

Să înalțe dar glasul spre cer,

Să îi scape pe acei din mormintele reci

Ce jertfa umană o cer!

Nu vrem ațipire la pleoape să dăm,

Acum lupta este în toi.

Din noaptea de veci, suflete noi salvăm,

Căci Domnul vieții e în noi.

Home