Pe vremuri, sta Iosua în criză de timp
Pe vremuri, sta Iosua în criză de timp -
Erau mulți dușmani de înfrânt,
Și soarele sta gata de asfințit
Și noaptea venea pe pământ.
Atunci, ridică Iosua mâna spre cer
Cu glas ca de tunet strigând:
„Opriți-vă, astre, mai dați-mi ragaz
Să-i văd pe dușmani la pământ!"
Oprește-te, soare, deasupra pământului!
Oprește-te, lună, și tu!
Lungească-se ziua aceasta a harului
Și nimeni să nu zică: 'Nu! '
Istoria aceasta de mult o retrăim,
E soarele-aproap-asfințit…
Dușmanul e încă-n picioare - o știm -
Desi are capul zdrobit.
Din ghearele-i crude, pe cei disperati,
Căutam a îi smulgem acum.
Oprește, Părinte ceresc, Te rugăm -
Oprește dar soarele acum!
Mai este un Iosua în veacul douăzeci,
Să-și-nalțe doar brațul spre cer,
Când săbii dușmane-mpotrivă pornesc
Și jertfă umană o cer.
Nu vrem ațipire la pleoape să dăm,
Acum lupta este în toi.
Din moarte, sufletele noi le salvăm,
Căci Domnul vieții-i cu noi.
Home