Poate mâine vom pleca
Poate mâine vom pleca
Spre-acele zări senine,
Și ce-am putut aici lucra
Ce dragoste, cât bine.
În urma vieții lui Isus
Stă turmă lângă turmă;
Dar noi cu ce vom merge sus
Și ce lăsăm în urmă?
Isus ne-a dat în Ghetsimani
O Golgota, un nume.
Ce timp de două mii de ani
A-mbogățit o lume.
Cuvântul care ni l-a spus
Mereu în inimi scurmă;
Dar noi cu ce vom merge sus
Și ce lăsăm în urmă?
Cu fiecare strop de plâns,
Cu fiecare rană
Isus veșmânt de har ne-a strâns
Și aur de coroană.
O primăvară ne-a adus
Ce-n veci nu se mai curmă;
Dar noi cu ce vom merge sus
Și ce lăsăm în urmă?
Home