Psalmul 137
Pe malurile râurilor
Ce curgeau prin Babilon,
Stăteau în vremea veche
Evreii duși ca robi.
Plângeau când gândul lor
Se îndrepta către Sion,
Locașul, 'ncare-odată
'Nălțau spre cer cântări.
Cu sălcile bătrâne,
Ce spre apă se-aplecau,
Își puseră-a lor harfe
În timp ce se-odihneau.
Biruitorii lor cereau
Ca sfintele cântări
Să fie iar cântate
Și-acol' în țara lor.
Ierusalime, Ierusalime!
Ah, mi-e dor, mi-e dor de tine!
Ierusalime, Ierusalime!
Când voi intra din nou în tine?
Cum să cântăm cântările
Domnului Dumnezeu
Pe un pământ în care
Cu toții străini suntem?
Cum să cântăm cântările
Acelui care ne-a creat
Pe un pământ în care
Domnul e uitat?
Ierusalime, dreapta mea
Să-și uite slujba ei,
Să se lipească limba mea
De cerul gurii ei,
De nu-mi voi aminti de tine
Și de sfântul legământ.
Nu-i nici un loc ca tine
Pe acest pamânt!
Pe malurile râurilor
Care curg prin Babilon,
Adesea-n astă lume
Suntem priviți ca robi.
Dar din robia neagră
Domnul Isus ne-a scăpat
Și spre cetatea sfântă
Noi mergem ne-ncetat.
Lăsând în urma noastră
Cântările de jale,
Privim cu ochii țintă
Spre marea sărbătoare,
Când vom intra atunci pe porți
În cetatea sfântă,
Acolo unde-n veci de veci
Lui Dumnezeu se cântă!
Ierusalime, oraș dorit,
Unde Domnul e slăvit.
Ierusalime, noi vom cânta în cor
Cântarea minunată
Pentru Regele Regilor!
/: Îți mulțumim că ne-ai salvat
Și-o haină albă tu ne-ai dat,
Să stăm mereu în fața Ta, Isus!
Sărbătoare-n veci va fi,
Căci Tu veșnic vei domni!
Prezența Ta ne va uimi, Isuse! :/
Home