Rahav
O, vai de voi femei din Ierihon!
Voi niciodată n-ați pus la îndoială
Ați răspândit un zvon și ce mai zvon:
„Rahav e o femeie imorală! ”
O, vai de voi bărbați din Canaan!
Prin cetăți zburase vestea cu iuțeală.
„La Ierihon găsești plăceri pe bani
În casa lui Rahav cea imorală! ”
Rahav schimba iubit după iubit
Cu vorbe dulci și vrajă de nălucă
Până-ntr-o zi când a-ntâlnit
Doi bărbați ce n-a putu să îi seducă.
Erau voinici cu piepturi de oțel
Erau frumoși, dar istoviți de drum
Erau viteji de neam din Israel
Erau cinstiți, erau mai nu știu cum!
Dar vai, ce-aflase s-a-ngrozit
Și-n gând, pe loc, își făcu o socoteală
„Când Ierihonul fi-va nimicit
Eu n-am să mor! ” șopti femeia imorală.
„Jurați-mi azi pe-al vostru Dumnezeu!
Eu v-am salvat de moarte cu-ndrăzneală
Voi veți cruța de paloș neamul meu? …
Atât vă cer! ” – vorbi femeia imorală.
„Acum vă dau o funie, fugiți!
Dar toți oștenii voștri știu
Că cei din casa mea sunt ocrotiți
De-această funie de in cărămiziu! ”
Rahav îndeamnă și azi întregul neam:
„Grăbiți-vă, căci vremea e târzie,
Legați-vă, creștinilor, la geam
O funie de in cărămizie! ”
Home