Rămâne în urmă cetatea străbună
Rămâne în urmă cetatea străbună,
Și-un drum spre colină de zarvă e plin,
Căci omul durerii își duce povara,
Pe-o cruce de lemn, s-o sfărșească în chin.
/: Îl știu L-am văzut vindecând prin mulțime,
Și semne făcea pana ieri prin oraș,
Dar, care e vina de toți Îl acuza,
De ce are astăzi atâția vrășmași? :/
Dușmanii Îl scuipă, aruncă blesteme,
Cu sulița-n coastă, ostași-L împung,
El trece-n tăcere, El rabdă și caută,
Ceva cu privirea insista-ndelung.
/: Pe mine ma vede, eu rod al tăcerii,
O trestie frântă, cum pot sa gândesc,
Și simt cum fiorul îmi zguduie firea,
Când ochii Lui blânzi, cu-ai mei se-ntâlnesc :/
În praful din strada, El cade sub cruce,
Răpus de păcatul întregii mulțimi,
Privirea-I duioasă pe mine ma caută,
O mână de lut, am preț sunt iubit!
/: Un picur de sânge-I se scurge pe frunte,
Și cade-n țărână acolo sunt eu,
Și simt cum ma spală și-mi dă luminare,
Sa văd cât de negru e păcatul meu! :/
Altarul de jertfa, încet se ridica,
E crucea ce poarta un miel junghiat,
Cu brațele-ntinse zâmbește la mine,
Să-mi spună în taină că eu sunt salvat!
/: Stăpâne nu-s vrednic să stau in picioare,
M-arunc în genunchii lângă cruce smerit,
Și-n dragoste-ți jur cât am eu suflare,
Căci fost-am pierdut, dar Isus m-a găsit! :/
Home