Să fiu găsit
Să fiu găsit în slujba Ta
Isuse totdeauna
Deplin să pot a Te-asculta
Pe calea Ta cea bună
Să fiu găsit, mai credincios
În tot ce-mi dai Tu mie
Să fac lucrarea Ta frumos
Precum Îți place Ție
Să fiu găsit în pace-oricând
Prin lumea frământată
Și pe ogorul Tău lucrând
Cu inima mea toată
Să fiu găsit deplin sfințit
'Năuntru și-n afară
Și-așa să port pân' la sfârșit
A harului comoară
Să fiu găsit arzând întreg
Pe-altarul jertfei sfinte
Voința Ta s-o înțeleg
Și s-o vestesc fierbinte
Să fiu găsit, mereu, mereu
Iubind în curăție
Cu Tine-ascuns în Dumnezeu
Și-acum și-n veșnicie
Home