Să poți să iubești

Să poți să iubești fără gândul răsplății,

Când nori mari de ură deasupra ta vin,

Să fii devotat a sluji doar dreptății,

Înseamnă să fii în adevăr un bun creștin.

Să fii doar plugarul ce merge mai departe,

Ogoare întinse cu drag pregătind,

Și pâinea-adunată cu drag și-o împarte

În vremi de nevoie cu cel ce-i flămând.

Să fii mulțumit că nu tremuri în ploaie

Și-o haină, chiar veche, să-mbraci încă ai.

Iar de ai mai multe, belșugul te-nmoaie

Să poți și la altul o haină să dai.

Când cineva plânge lovit de durere

Apleacă-ți urechea s-asculți plânsul lui;

Să fii-ntr-una gata, acelui ce-ți cere

În duh de blândețe, o vorbă să-i spui.

Să poți să te bucuri, simțind mulțumire,

Cu cei ce se bucură cu-adevărat

Și să poți chiar plânge, cuprins de mâhnire

Alături de cel ce suspină-ntristat.

Căci lumea prin care noi trecem în grabă,

E-atât de-ncercată de chin și poveri

Și-atâția lipsiți de speranță se-ntreabă:

Cât oare vor ține aceste dureri?

Acum fiindcă știi adevărul, trăiește-l!

Așa cum se cere, creștin bun a fi.

Iubește, iubește și iarăși iubește,

Căci Domnul iubirii îți va răsplăti.

Home