Se-aude sus pe cer

Se-aude sus pe cer un cânt de glorii,

Mai e puțin, să nu te lași răpus,

Să nu-ți pierzi, frate, premiul alergării,

Curând e întâlnirea cu Isus.

Când negura amenință în zare

Și cerul e mereu întunecat,

Chiar dacă urlă mare cu turbare,

Destunul tău e binecuvântat.

Mă lupt cu fiecare ceas ce trece

Să-nalț pe culmi al dragostei stindard,

În clocot doar, nu căldicel, nici rece,

Ci-n Duhul Tău mereu, mereu să ard.

Când se vor termina acestea toate

Și Mirele cât va mai zăbovi?

Eu nu știu dacă nu va fi la noapte,

Dar știu că Cel ce vine va veni.

Cum se înalță-n zboru-i ciocârlia,

În albe stoluri vom pleca și noi,

Vom părăsi pe totdeauna glia

Purtând pe cap cununa de eroi.

Suntem străjeri în veghe necurmată,

Urcăm cu pasul nostru temerar,

În sânge haina noastră e spălată,

În sângele lui Isus la Calvar.

Mai zăbovești Tu, oare, pentru mine

Să calci al răzbunarii crunt hotar,

Căci până când, o, până când, Stăpâne,

Tot strigă mulți martiri de sub altar?

Tânjesc în așteptarea țării mele,

E năzuința mea de căpătâi

Să las în urmă mii și mii de stele,

Pe frunte, drag Isus, să, mă mângâi.

Vreau să mă strângi la pieptul tău, o, Tată,

Să uit tot greul ce l-am dus cândva,

Să-mi spui cu vocea-Ți binecuvântată:

,, O, vino slugă bună-n casa mea! ''

Home