Smerit mă-nchin

În întuneric, sau plină zi,

Prin ape limpezi, sau vijelii,

Reverși, o, Doamne, cu brațul Tău

Belșug de har în sufletul meu.

Smerit mă-nchin ’naintea Ta,

Din zori, în nopți târzii,

Cu Tine trec prin clipa grea

Și plâng cu Tine și-n bucurii.

Prin raze sfinte, ploi de lumini,

Pășești cu mine pe înălțimi,

Iar când alunec în văi adânci,

Mă porți pe brațe, la piept mă strângi.

Smerit mă-nchin naintea Ta,

Sub Harul Tău întreg

Și nu-mi pot șterge lacrima,

Așa Iubire, cum să-nțeleg?

Tainic, cu Domnul în rugă stând,

Plin de lumină, privește blând

Și îmi șoptește în grai ceresc,

„Eram pe Cruce, când te-am ales. ”

Îngenuncheat, uimit mă-nchin,

Domnul meu, Te slăvesc,

Voi înțelege-n Cer, deplin,

Dar, până-atunci, ce mult Te iubesc!

Home