Stâlpi de-aducere aminte
Pe-o piatră de aducere-aminte
Oh, inima, să scrii cu scris de foc;
"Când de-alinare nu erau cuvinte
Și pentru-odihnă n-aveam niciun loc,
Oh! Doamne, doar sub aripile Tale
Eu am găsit statornic adăpost
Iar pacea Ta, cea sfântă, iubitoare,
Îmbărbătare și balsam mi-a fost."
Ridică-ți azi, ridică-ți azi
Stâlpi de aducere-aminte!
Pe solul tău sărac, uscat și tare,
Vreau, inima mea tristă, să ridic
Doar pentru Dumnezeul sfânt altare,
Căci fără El, eu n-aș fi fost nimic!
Vreau, inima, din stânca cea mai tare
A dragostei, altar să construiesc,
Spre-a nu uita, cândva, în vreo-ncercare,
Ce mult vreau Domnului să-I mulțumesc!
Pe a aducerii-aminte piatră
Am scris, ca să nu pot nicicând uita:
Doar domnul meu, Isus e cel ce iartă
Păcatul și odihnă-mi poate da!"
Home