Suntem duși și clătinați
Suntem duși și clătinați,
Zbuciumați, pe-al mării chin,
De furtuni și zile sumbre,
Care peste mine vin.
Într-o țară unde-n veci,
Nu coboară umbre reci,
Vei vedea cu ochii tăi, cum ai să pleci.
În curând, zorii vor veni
Și, în cer, acasă vom sosi.
Abia atunci pricepe-vom deplin,
Dumnezeu de ce lăsase-atâta chin.
Unii sunt flămânzi aici,
Alții n-au unde dormi;
Mulți sunt cei ce locuință
Au, în locuri reci, pustii.
Ne-ntrebăm: de ce-i așa?
Și răspuns vrem a avea,
Dar Cuvântul Lui ne spune voia Sa.
Încercări ne copleșesc,
Nu-nțelegem rostul lor,
Dar aceasta este calea-n
Țara bucuriilor!
Din cer, ochii Domnului
Pașii văd ai orișicui;
Ne-ocrotește, în mod tainic, harul Lui.
Ispitiți suntem ades
Și-acționăm necugetat…
Plânge inima zadarnic,
Omul nu e mângâiat:
Doamne, nu pot să pricep,
Bine să văd unde-aștept,
Însă răul îmi lovește al meu piept.
Home