Sus, pe dealul înalt

Sus, pe dealul înalt,

S-a zidit un palat;

Împrejur, el strălucea

Și blândul Păstor trăia -

O sută de oi avea.

Vede Păstorul blând

Că una nu-i în cârd;

Undeva s-a-mpiedicat

Și de oi s-a-ndepărtat,

Rătăcită era.

Bietul, blândul Păstor

Peste tot S-a uitat…

Undeva, El auzea,

Parcă, un glas tot gemea

Dar oița o căuta.

Iar când noaptea a venit,

Păstorul n-a dormit;

El, din greu, mereu ofta

Și oița o căuta…

O, jelea, c-o iubea…

În pustie, El S-a dus,

Foarte jalnic El a plâns;

Printre stânci El Se lovea,

Foarte mult El suferea

Dar oița o căuta.

Într-o noapte umblând,

El oița zări;

Fiară după ea fugea

Și mereu o amăgea;

S-o omoare voia.

Bietul, blândul Păstor

Nicidecum n-a lăsat-o;

El, oița a luat-o,

Pe umeri a așezat-o

Și a adus-o-napoi.

Home