Tu ești nemărginirea
Tu ești nemărginirea cea sublimă,
Chiar dincolo de-orice s-a conceput.
Nu deslușim Ființa Ta divină,
Mister de nepătruns, necunoscut.
Și totuși, Tu nu ești în definiții, nici în formule, dar nici în concept.
Ești nevăzut, văzut prin fascinații, din ce-ai creat, preasfinte Arhitect.
Ca universul este simfonia,
E cântecul etern și minunat,
E capodopera slăvită, armonia
La care Tu, Sfânt Autor, nu ai semnat.
Pământul e și el o melodie, dar are distonații în acord.
În sunetele sale doar, se știe, a introdus vrăjmașul dezacord.
Orice lucrare are o pecete
Un cod fixat de Tine, Creator.
Și flora, fauna, au pe-ndelete
Respect de Tine, Sfânt Legiuitor.
Și crinii, și ferigii, trandafirii, cu frunzele țesute-n broderii,
Nu-s martori toate? Mâna Nemuririi le-a dat prin forme, nuanțe cât
mai vii.
Privesc pe cer puzderia de stele
Cum în cadență se rotesc perfect.
Sunt copleșit, uimit privind la ele.
Simt cauza, privind așa efect.
Tu ai un orologiu‚ Cartea Sfânta; ea sună orișice eveniment.
Știința doar de ce-ai creat cuvântul, dar Biblia‚ de Tine.
În adevăr mă-nchin și-n Duh, o, Tată,
Ce nepătruns și necurpins persiști.
Ateii, ah‚ vor plânge amar odată,
Când vor vedea că totuși‚ Tu exiști.
Exiști! căci însuși Tu ești Existența, de-aceea ești pe veci nemuritor.
Sunt mic să Te descriu, ești Providența, dar Te slăvesc în vecii vecilor.
Home