Un om avea cu el doi fii în casa părintescă
Un om avea cu el doi fii în casa părintescă
Dar iată că-ntr-o zi cel mic se hotărî, în lume să pornească.
El tatălui i-a zis: "Dă-mi tot ce mi-ai promis, eu vreau să plec în lume
Sunt mare, pot trăi, știu bine-a chibzui, eu plec azi de la tine!"
"Vreau să fiu stăpân pe mine, să-mi petrec viața-n bine.
/: Deci nu mă ține, căci eu nu voi mai sta de azi, tată-n, casa ta." :/
O, fiul meu, tatăl i-a zis: "Tu pleci în țări străine
Și când se va întâmpla să-ți fie viața grea, să-ți amintești de mine.
Și-ndată de vei vrea să vii în casa mea, în casa părintească
Și-atunci când vei veni, odihnă vei găsi în casa părintească."
"Cât mă doare, fiul meu, căci apuci pe drumul rău.
/: Ia-ți de-aici avutul, eu nu te opresc, dar să știi că te iubesc." :/
El a plecat precum a zis în lumea depărtată
Și tot avutul strâns curând s-a risipit în viața cea stricată.
Când totul s-a sfârșit, nimic nemaiavând, atunci o foame mare,
În țară a venit, din greu ea l-a lovit, n-avea nimic mâncare.
Strâmtorat din cale-afară, el era silit să piară.
/: Tare chinuit el se văzu silit ca porcar a fi primit. :/
El ar fi vrut și mult dorea, să-și stâmpere doar foamea.
Cu roșcovele chiar, dar nu-i mai rămâneau, mărind și mai mult jalea.
Dar iată că-ntr-o zi deodată se trezi, el își veni în fire.
"Nici slugi la tatăl meu n-o duc așa de rău, ei au belșug de pâine."
"Eu de dor mă prăpădesc, de căminul părintesc
/: Vreau dar chiar acum spre el să pornesc, loc de slujbă să-mi găsesc. :/
Și el a zis: "Mă voi scula să plec în a mea țară!
Ah! dar cât aș vrea și dacă s-ar putea să fiu reprimit iară."
A zis și hotărât spre tatăl a pornit într-un amurg de seară
Și parcă nu credea cum fiul lui venea s-ajungă acasă iară.
Când pe cale el mergea, nici prin gând lui nu-i trecea
/: Căci tatăl său cu drag îl aștepta, gata spre-a-l întâmpina. :/
Home