Sub crucea Ta, Doamne, Isus
Sub crucea Ta, Doamne, Isus,
Vreau să rămân pe veci plecat,
Să-mi plâng viața mea trecută
Și-amarul negrului păcat.
/: Sub crucea Ta, sub crucea Ta,
Eu pace dulce voi avea! :/
Cu Tine vreau să port în lume
Orice necazuri și nevoi,
În lupte grele și prigoane
Să fim de-a pururi amândoi.
În noaptea grea și fără urme,
Cărarea Tu-mi vei lumina,
Și orice valuri mă vor bate,
Voi sta mereu sub crucea Ta!
Sub crucea Ta voi pune totul,
Și ție-n veci voi fi supus,
Plângând voi spune tuturora
C-atât de bun ești Tu, Isus!
Home