De-aș ajunge cea mai mare slavă pământească

De-aș ajunge cea mai mare slavă pământească
În zadar dacă mi-aș pierde slava cea cerească
/: Ce folos, ce folos slavă fără de Hristos. :/

De-aș avea toți banii lumii să-mi stea-n vârf arginții
În zadar dacă-mi lipsește aurul credinței
/: Ce folos, ce folos aur fără de Hristos. :/

De-aș ști toată-nțelepciunea câtă e sub soare
În zadar dacă-mi lipsește cea mântuitoare
/: Ce folos, ce folos minte fără de Hristos. :/

De-aș fi omul cel mai tare de pe lumea toată
În zadar dacă mă-nvinge pofta desfrânată
/: Ce folos, ce folos tânăr fără de Hristos. :/

De-aș cuprinde tot pământul, tot al meu să fie
În zadar dacă-mi pierd viața cea din veșnicie
/: Ce folos, ce folos dacă mori fără Hristos. :/

Home





Next song