Strigă Duhul Sfânt într-una

Strigă Duhul Sfânt într-una
Strigă Domnul tot mereu
În curând, veni-va vremea
Să te duc poporul Meu.
Te voi duce sus în cer
Unde te vei bucura
Vei uita de lacrimi multe
Și povara-ți voi lua.

Voi ce stați în adunare
Ridicați privirea-n sus
Că-n curând Domnul apare
Vine după cum ne-a spus.
Vine ca să-și ducă rodul
Suferinței din Calvar
Căci, El răstignit pe cruce,
A murit între tâlhari.

Golgot-a simțit durerea
Suferinței lui Isus
Când mergea cu crucea-n spate
Pe dealul Căpățânii, sus.
Sângele ce-a curs șiroaie
Picurând din trupul Său
Ne dă astăzi alinare,
Alină suspinul tău.

Tu ce treci prin încercare
Și spui că ești lovit greu
Va veni o zi în care
Vei sta lângă Dumnezeu.
Lacrima ce-o ai în gene
Ți-o va șterge El, Isus
Vei uita de suferință
Te vei bucura nespus!

Tu, Păstor, ai grijă de oi
Chiar dacă povara-i grea.
Cei ce dau cu pietre-n tine
Aspru îi voi judeca.
Mulți se luptă dupa tronuri
Să ocupe un loc înalt
Însa Biblia e clară:
Cel smerit v-a fi înălțat.

Tu, prooroc, pe metereze
trâmbița să n-o pui jos
Căci în ziua judecății
Te va judeca Hristos.
Va veni o zi în care
Lângă Dumnezeu vom sta
Vom cânta marea cântare
În Împărăția Sa.

Home