Când tata se roagă

Când tata se roagă, el nu folosește

Cuvinte rostite mereu la amvon;

Vorbește de lucruri diverse, firește,

Dar toate sunt altfel; și vorbe și ton.

Când mama se roagă la dânsa acasă

Ea vine la Domnul cu multe nevoi;

Dar tot ce-o frământă și tot ce-o apasă

Mai mult decât toate atunci, suntem noi.

/: Când tata se roagă, în casă-i tăcere;

Ce calm, ce-adâncime îi tremură-n glas!

Noi ochii ne-nchidem și până-n unghere

Se-aude bătaia bătrânului ceas. :/

Când mama se roagă, ea basme nu spune

Îi ies de pe buze cuvinte fierbinți,

Rugându-L pe Domnul să fac-o minune

Să-i fie copiii mai buni, mai cuminți.

Când tata se roagă mereu își arată

Dorința aprinsă ce-o poartă în piept:

Să nu se mai certe ai săi niciodată

Să umble cu teamă pe drumul cel drept.

Când mama se roagă, simțim o putere

De sus cum coboară precum un șuvoi

Și-n inima noastră se naște-o durere

Că mamei dureri, îi producem și noi.

Când tata se roagă, pricepi și tu, frate,

Că poate-i și el uneori supărat,

Că nu i se face întruna dreptate,

Că multe necazuri spre el se abat?

Dar mama se roagă și iarăși se roagă,

Suspină și geme, și cere-ajutor;

Și dacă se roagă de-o viață întreagă

Să fie acesta un lucru ușor?!

Da, tata se roagă! Deși câteodată

Noi nu înțelegem cuvintele lui,

Îi strângem puternic mâna de tată,

Căci alta mai caldă, mai gingașă nu-i.

Iar mama se roagă, cu zarva e gata…

Dar mâine intrând în al Slavei Palat,

Păstrăm amintirea eternă că mama,

O viață întreagă cu foc s-a rugat.

Home