Eram copil

Eram copil când Te-am simțit întâia oară,
Când mi-ai aprins în piept un tainic dor,
Simțeam că tot în jurul meu se înfioară
Și un susur blând mă-nvăluia ușor.
Era-n amurg, în asfințit, în prag de seară
Când Ți-am simțit iubirea de nespus
Și-am înțeles că adierea cea ușoară
Era chiar pasul Tău, Isus.

De-atunci Te aștept și stau'n același loc afară
Și ard de dor știind c-ai să revii,
Ca și atunci, în minunata primăvară,
Te-aștept chiar dacă întârzii în prag de seară.

Trecut-au ani și ani de lungă așteptare,
Și acel fior nicicând nu l-am uitat.
Mai stau și acum, Isus, privind cu dor în zare
Și cred că ai să vii ca altădat'.
Eram copil când Te-am simțit întâia oară
Și soarele era atunci spre-apus,
De atunci mereu spre Tine, Doamne, doru-mi zboară
Vreau iar să Te-ntâlnesc, Isus.

Home





Next song